marți, 22 septembrie 2009
De astazi, selectie pentru o noua "promotie" de capsunari in Spania
Aproximativ 2.200 de romani vor putea pleca in Spania la cules de capsuni, zmeura si citrice. Din cele 2.200 de locuri de munca, 700 sunt pentru contracte nominale, adica pentru o parte dintre cei care au fost si anul trecut, prin intermediul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM). Astazi, la sediul ONFM va incepe selectia pentru contractele nominale, iar de maine vor fi selectate persoanele care nu au mai fost pana acum la munca in Spania. Contractele vor fi incheiate pe o perioada de 3 luni, salariul fiind de aproximativ 29 de euro pe zi. Cazarea va fi asigurata de catre angajatorii spanioli, muncitorii platind doar intretinerea (lumina si gaz) si 102 euro pentru transportul pana la frontiera spaniola de intrare. De asemenea, muncitorii vor trebui sa plateasca partea care le corespunde pentru Asigurarile Sociale Spaniole, aproximativ 65 de euro pe luna. Suma precizata in ofertele de munca reprezinta salariul brut, din care angajatorii urmeaza sa deduca 2 la suta sub forma de impozit pentru Randamentul Persoanelor Fizice. Conform OMFM, un roman, care se duce sa munceasca pe plantatiile spaniole si care lucreaza ore suplimentare, poate ajunge sa stranga aproximativ 2.000 de euro in trei luni. "Am doi copii si nu mai beneficiez nici de ajutorul de somaj. Am mai fost si anul trecut la cules de capsuni, impreuna cu sotul, si ne-a mers bine. Am reusit sa venim acasa, dupa trei luni, cu aproximativ 3.500 de euro. Asa ca ne incearca norocul si anul acesta", ne spune Ionela Andrei, de 28 de ani. Ieri, la sediul Oficiului pentru Migratii s-au facut inscrieri doar pentru femei, limitele de varsta fiind 20-40 de ani. Asta deoarece oferta spaniolilor are in vedere cu precadere lucratori-femei, iar pana acum, in baza de date a oficiului, 80 la suta dintre solicitanti sunt barbati. Oficiul pentru Migratii precizeaza ca este posibil ca programul pentru inscrieri sa se prelungeasca si astazi. Documentele necesare pentru inscrierea in banca de date a ONFM sunt:. Copie dupa buletinul sau cartea de identitate (cu o valabilitate de minimum 6 luni);. Copie dupa pasaport;. Adeverinta medicala de la medicul de familie, care sa ateste ca persoana este "clinic sanatoasa" si ca nu figureaza in evidente cu boli cronice;. Cazier judiciar;. Copii legalizate si autentificate dupa Certificatele de calificare sau Absolvire;. Copie legalizata si autentificata dupa Carnetul de Munca sau Declaratie pe propria raspundere ca nu are Carnet de Munca;. Curriculum Vitae;. Trei poze tip pasaport.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu