Coasta de Fildeş şi-a asigurat în proporţie de 99% calificarea în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după ce a obţinut o victorie confortabilă, scor 4-1, în faţa micuţei naţionale a statului Benin. Golurile lui Didier Drogba, Yaya Toure, Abdul Kader Keita şi Aruna Dindane le-a oferit „elefanţilor” o victorie fără emoţii şi încă trei puncte ce i-au urcat pe primul loc al grupei B, cu şase puncte.
Favorita la câştigarea turneului din Ghana a început meciul cu dreptul, iar Dindane ar fi trebuit să se descurce mai bine în faţa porţii, când a trimis cu capul în bară, în minutul 11, după centrarea lui Drogba. Totuşi, la jumătatea primei reprize, Benin a avut cea mai mare ocazie a meciului, când Omotoyossi a avut ghinion să nu deschidă scorul, când a fost blocat de parada lui Boubacar Barry.
Drogba ar fi trebuit şi el să marcheze cu zece minute înainte de pauză, după ce a fost deschis de colegul de la Chelsea, Salomon Kalou, însă reuşita celui mai bun jucător african nu s-a mai lăsat mult aşteptată. În minutul 40, Drogba a jucat o minge cu Yaya Toure şi apoi a finalizat cu calm pe lângă Richard Chitou, de la 11 metri, marcând primul său gol în competiţie. Lucrurile aveau să se simplifice trei minute mai târziu, când Kolo Toure a recuperat o minge şi a trecut pe lângă Alain Gaspoz în marginea stângă a careului de 16 metri, ca apoi să îi paseze frateului Yaya pentru o finalizare din apropiere.
După pauză, Coasta de Fildeş a continuat să domine, iar în minutul 53 Damien Chrysostome a fost jefuit de Keita la marginea careului şi atacantul de la Lyon a marcat cu calm. Nouă minute mai târziu a venit şi golul patru pentru Coasta de Fildeş, când Drogba a centrat în careu pentru Dindane, care a trimis cu capul pe lângă Chitou, pentru ca ultimul cuvânt al serii să aparţină Beninului, care a marcat un gol de consolare prin Omotoyossi, în minutele de prelungire.
joi, 19 martie 2009
Australian Open: Novak Djokovici campion. Tsonga se consoleaza cu o prima calificare in finala
Novak Djokovici - Jo-Wilfried Tsonga 4-6, 6-4, 6-3, 7-6.
La capatul unui meci de 3 ore si 6 minute, sarbul reuseste sa se impuna in fata revelatiei turneului francezul Tsonga.
Primul set a fost un start foarte promitator pentru Jo-Wlifried Tsonga: 6-4.
Al doilea set a avut un scor identic, insa in favoarea lui Novak Djokovici.
Setul trei a fost o demonstratie de forta a sarbului: 6-3.
Finala a fost decisa de tie-break-ului setului patru, cand sarbul a dat dovada unei mai mari experiente in turnee de Grand Slam. 7-2 a fost scorul acestui tie-break.
Astfel Novak Djokovici devine primul sarb castigator al unui Grand Slam.
Ieri in turneul feminin Maria Sarapova (Rusia) a invins-o pe Ana Ivanovici (Serbia): 7-5, 6-3.
De remarcat calificarea in finala de dublu junioare a romancei Elena Bogdan. Ea a facut pereche cu Misaki Doi (Japonia). Ele au pierdut finala in fata favoritelor numarul 1, Ksenia Lykina, Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia): 6-0, 6-4.
Peste 600.000 spectatori au urmarit in cele 2 saptamani meciurile turneului de la Melbourne.

Federer, zdrobit de Djokovici în semifinale la Australian Open
Tenismanul elveţian Roger Federer, care a fost eliminate de sârbul Novak Djokovici, în semifinale la Australian Open, nu va evolua într-o finală de Mare Şlem pentru prima oară după zece apariţii consecutive, timp în care a câştigat opt turnee şi a pierdut două.
Ultima oară când Federer nu a "prins" o finală de Mare Şlem se întâmpla la ediţia din 2005 a turneului de la Roland Garros, când elveţianul era oprit tot în semifinale de spaniolul Rafael Nadal (luna iunie 2005), cel care avea să câştige şi finala împotriva argentinianului Mariano Puerta. Începând de atunci, Federer a disputat zece finale consecutive de Mare Şlem, dintre care a câştigat opt (Wimbledon şi US Open - 2005, Australian Open, Wimbledon şi US Open - 2006, Australian Open, Wimbledon şi US Open - 2007) şi a pierdut două, de fiecare dată în faţa spaniolului Rafael Nadal (Roland Garros - 2006 şi 2007).
Djokovici, în vârstă de 20 de ani, care s-a impus, cu scorul de 7-5, 6-3, 7-6 (7/5), în semifinala de vineri cu Federer, va disputa cea de-a doua finală consecutivă a unui turneu de Mare Şlem, după US Open 2007, când a fost învins chiar de către elveţian, tot în trei seturi.
Novak Djokovici pare singurul jucător, în afara lui Nadal pe zgură, capabil să-l oprească pe alte suprafeţe pe elveţianul care domină tenisul mondial de patru ani. Asta deşi sârbul avea până la întâlnirea de la Melbourne o singură victorie în şase întâlniri directe cu Federer.
Datele statistice din meci au fost de partea lui Djokovici, care a câştigat 118 puncte, faţă de 104 ale lui Federer, şi a valorificat patru mingi de break, faţă de două ale elveţianului. De asemenea, Novak a avut 50 de lovituri câştigătoare, faţă de 38 ale lui Roger. La capitolul aşi s-a impus tot jucătorul sârb, cu 13-10. Fiecare dintre cei doi sportivi a comis 32 de greşeli neforţate. Novak Djokovici a câştigat în întreaga carieră opt turnee, cele mai importante fiind cele de Masters Series de la Montreal şi Miami, în 2007, şi a disputat alte trei finale. Valoarea totală a câştigurilor sârbului înaintea acestui turneu era de 4,8 milioane de euro, la care se vor adăuga 640.500 de dolari pentru accederea în finală sau 1,281 milioane de dolari pentru o victorie în ultimul act al Australian Open. Adversarul său din finală, francezul Jo-Wilfried Tsonga, care a dispus în semifinale de numărul doi mondial, spaniolul Rafael Nadal, se află în premieră în această fază a competiţiei, indiferent că este vorba de un turneu de Mare Şlem sau unul ATP. Francezul, în vârstă de 22 de ani, care a câştigat înaintea acestui turneu doar două competiţii de dublu, a obţinut în carieră 481.000

Mafia pariurilor ataca piata africana
Selectionerul Beninului sustine ca un agent de pariuri din Singapore i-a oferit 20.000 de dolari pentru ca un jucator de-al sau sa provoace un penalty in meciul cu Mali.
Cupa Africii a adus prima mare surpriza si a oferit trei minute uluitoare, in care s-au marcat trei goluri, la partida Guineea - Maroc. A fost de departe cel mai frumos joc al turneului, iar capitanul si conducatorul de joc al guineenilor, Pascal Feyndouno, a fost de-a dreptul genial. Fotbalistului legitimat la St. Etienne i se datoreaza in mare masura scorul de 3-2 (1-0) cu care a cistigat Guineea, el marcind primul si ultimul gol ale echipei sale (min. 11 si 62). A flancat reusita conationalului sau Bangoura (min. 59), de la Dinamo Kiev, si pe cea a adversarului Aboucherouane (min. 60), care joaca la Esperance Tunis. Tabela a inchis-o marocanul Ouaddou (Valenciennes), dar era prea tirziu (min. 90). Intre timp, Feindouno a primit un cartonas rosu, primul al turneului, dupa o interventie asupra lui Erbati. In celalalt meci al grupei A, Ghana a intrecut cu 1-0 Namibia si s-a instalat pe primul loc, cu sase puncte, in timp ce Guineea si Marocul au cite trei puncte.
Marele soc al turneului il reprezinta insa posibila trucare a unui meci, existind indicii cu privire la intrarea mafiei pariurilor pe piata Cupei Africii. Reinhardt Fabisch, selectionerul Beninului, a fost cel care a declansat o adevarata isterie pe Continentul Negru. “Cu doua zile inaintea primului nostru meci la acest turneu mi s-a intimplat ceva incredibil. Cineva a venit la mine la hotel si mi-a spus ca vrea sa discutam in particular. Spunea ca reprezinta o casa de pariuri din Singapore si m-a intrebat daca am niste jucatori de incredere, care pentru 20.000 de dolari sa provoace o lovitura de la 11 metri. Mi-a spus ca un portar sau un fundas ar fi fost cel mai bun”, a spus el, sustinind ca a refuzat oferta. Totusi, Beninul a pierdut cu 1-0 in fata nationalei din Mali, din cauza unui penalty transformat de Kanoute, faultul fiind facut de un fundas, Alain Gaspoz, de la gruparea elvetiana FC Sion.
La sfirsitul acestei saptamini, Cupa Africii programeaza etapa a doua in grupele C (simbata: Camerun - Zambia, ora 19.00; Egipt - Sudan, 21.30) si D (duminica: Senegal - Angola, 19.00; Africa de Sud - Tunisia, 21.30). Tot acum e posibil ca atacantul camerunez Samuel Eto’o, autorul unei duble impotriva Egiptului (2-4), sa treaca pe primul loc in clasamentul all-time al golgheterilor Cupei Africii. Pina in prezent are 13 reusite, cu una mai putin decit detinatorul recordului, ivorianul Laurent Pokou, care a jucat la editiile CAN din 1968 si 1970.

Nicolae Ceausescu printre scriitori
O carte
aparuta recent la Editura Vremea antologheaza si analizeaza citeva stenograme care descriu patru „vizite de lucru“ ale fostului dictator comunist la sedinte cu membrii Uniunii Scriitorilor.
Patru stenograme (doua din 1971, una din 1972 si inca una din 1975) adunate in volumul „Ceausescu, critic literar“ descriu in detaliu raporturile pe care a incercat, si partial a si reusit, sa le instituie ofensivul secretar general al PCR in relatia cu scriitorii. Documentele provin din arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, sectia de Propaganda si Agitatie.
Primele doua stenograme - una din 4 august 1971, a doua din 21 septembrie 1971 - sint foarte importante inclusiv pentru motivul ca discutiile conservate in aceste documente vin dupa un moment crucial al mandatului lui Nicolae Ceausescu in fruntea Romaniei: celebrele „teze din iulie“, directive dure grupate intr-un „manifest declarat impotriva liberalizarii, a competentei profesionale, a intelectualilor“ (cum formuleaza inspirat Monica Lovinescu). Intilnirea din august are loc la Vila USR din Neptun. Ceausescu domina acest moment, dar incearca sa fie relaxat si jovial. Sint prezenti, printre altii, Zaharia Stancu, E. Jebeleanu, Al. Ivasiuc, A. Paunescu. Intilnirea din septembrie, convocata de asemenea pentru a calma temerile scriitorilor dupa momentul de cotitura din iulie, e mai ampla si mai tensionata. Sint in sala, printre altii, A. Baranga, Nicolae Chirita, Zaharia Stancu, M.R. Iacoban. Si, bineinteles, Adrian Paunescu. In seria de relatari despre aceasta intilnire, s-a scris si ca Nicolae Ceausescu a incheiat nemultumit si dezamagit vizita din mijlocul reprezentatilor de virf ai scriitorilor si a cerut apasat „aprofundarea si aplicarea Tezelor din iulie“.
In februarie 1972, la sediul Comitetului Central, Ceausescu se intilneste cu 17 scriitori, toti membri ai PCR. Cei 17 critica dur conducerea USR si se pling liderului suprem care insa nu le impartaseste intrutotul frustrarile scriitorilor comunisti.
A patra stenograma descrie o intilnire scurta - cea din 2 aprilie 1975. Biroul
Uniunii Scriitorilor e convocat pentru a i se aduce la cunostinta cine trebuie sa fie noul presedinte al US: Virgil Teodorescu. Decizia luata de Ceausescu este aprobata obedient.
Citate din stenogramele publicate de Liviu Malita in cartea „Ceausescu, critic literar“
*
„Poate, intr-adevar, sint niste oameni care au ajuns la un nivel si sint neintelesi. Sigur, poate sa picteze, sa si le tina acolo, dar ca sa ma oblige sa le iau, sa le cumpar iar nu se poate.“ (Nicolae Ceausescu)
*
„Vedeti dumneavoastra, pina la urma, dezvoltarea constiintei umane nu a inceput cu scriitorul. Progresul constiintei umane nu se datoreaza scriitorului; este, totusi, un adevar de care va trebui sa tinem seama.“ (Nicolae Ceausescu)
*
„Imi face impresia ca unora chiar le este teama sa se mai vorbeasca de umanism si de umanism socialist. Dar oare, tovarasi, acestea sint notiuni pe care trebuie sa le scoatem din uz? (...) Se poate oare concepe, in Romania, o literatura care sa nu-si puna problema de a aborda orice tema in spiritul realismului. Dupa parerea mea, nu se poate.“ (Nicolae Ceausescu)
*
„Vedeti, tovarasi, va trebui sa facem odata un seminar cu scriitorii, sa discutam si problema aceasta a libertatii de creatie.“ (Nicolae Ceausescu)
*
„Vreau sa spun ca mi se pare ca unul dintre lucrurile care constituie mindria Romaniei de astazi este rolul ei de avangarda in lumea de azi si lupta nu e usoara pe care PCR o duce in lumea de astazi pentru niste principii, sa zic asa, morale, in lumea contemporana.“ (A. Paunescu, 1971)
*
„Sa nu se creada ca vrem sa facem istoria partidului la televiziune. Ni s-a cerut astazi.“ (Eugen Barbu, 1972)
*
„Problema care se pune in fata noastra este ca sa folosim aceste documente propuse de tovarasul secretar general pentru ca literatura pe care o facem sa fie mai buna, mai curajoasa, mai plina de indrazneala creatoare sau inspirata, mai frumoasa, mai cuceritoare si care sa incalzeasca si mai bine inimile acestor oameni, acestor 20 de milioane de oameni, care nu o duc in fiecare zi in sunetele unui vals de bal mascat, care muncesc foarte greu si care au nevoie de aceasta literatura a noastra, pe care o platesc cu singe.“ (Aurel Baranga, 1971)
*
„As dori numai sa va comunic ca majoritatea scriitorilor au primit cu un foarte viu interes documentele de partid si in masura in care a fost posibil am tinut socoteala si am imbunatatit munca la Uniunea Scriitorilor.“ (Zaharia Stancu, 1971)
Impostorul suprem
Liviu Malita, editorul acestui volum foarte pretios pentru istoria culturala a Romaniei, noteaza intr-un elaborat si nuantat studiu introductiv ca „Impostura ii reuseste lui Ceausescu cel mai bine in arta. Nu exista vreo calificare profesionala care sa ii dea dreptul lui Nicolae Ceausescu sa se pronunte in materie de cultura si arta. Ceea ce nu inseamna ca el nu o face, cu o anumita ostentatie chiar. (...) Comentariile sale nu sint cu nimic mai hazardate decit indicatiile pe care le impartea, cu egala generozitate, inginerilor, arhitectilor, medicilor. Tuturor. Nici consecintele mai putin grave“.

Regizorul Sergiu Nicolaescu se simte bine
Medicii de la Spitalul Elias anunţă că regizorul Sergiu Nicolaescu se simte bine, după cea de-a doua intervenţie chirurgicală.
Potrivit lui Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al spitalului, maestrul Nicolaescu este conştient şi a reînceput procedurile de recuperare. Regizorul va mai rămâne sub supraveghere medicală permanentă încă două zile. Nicolaescu, în vârstă de 77 de ani, a fost operat, miercuri seară, din cauza apariţiei unui hematom cranian.
El a fost supus unei intervenţii chirurgicale similare şi pe 8 ianuarie. Atunci medicii au spus că hematomul s-a produs
în urma unui traumatism cranio-cerebral provocat de o căzătură.

Filmul lui Mungiu – nominalizat la Premiile Cesar
"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", a fost nominalizat la ediţia din 2008 a premiilor Cesar, la categoria "cel mai bun film străin". Alături de „4,3,2”, la aceiaşi categorie a premiilor franceze pentru film au mai fost nominalizate de "Auf der anderen seite" ("The Edge of Heaven"), de Fatih Akin, "We own the night", de James Gray, "Eastern Promises", de David Cronenberg, şi producţia care a primit anul trecut Oscarul pentru cel mai bun film străin, "Viaţa altora" de Florian Henckel von Donnersmarck. Anul trecut, premiul César pentru cel mai bun film străin a revenit producţiei "Fiecare se crede normal/ Little Miss Sunshine", în regia lui Jonathan Dayton şi a lui Valerie Faris.
Nominalizat la Globurile de Aur şi a reprezentat România în cursa pentru Oscarul pentru film într-o limbă străină, dar nu a fost nominalizat. După ce a reuşit să obţină la Cannes trofeul Palme d'Or, în circa opt luni, "4,3,2" a mai primit, alte 14 premii internaţionale.
Filmul "La vie en rose/ La Môme", de Olivier Dahan, şi "Un secret", de Claude Miller, adaptare după romanul omonim al lui Philippe Grimbert, se anunţă a fi favoritele ediţiei, după ce fiecare a obţinut câte 11 nominalizări. În topul celor mai multe nominalizări, la premiile care se vor acorda pe 22 februarie, urmează lungmetrajul animat "Persépolis" (6), de Vincent Paronnaud şi Marjane Satrapi, "La Graine et le mulet" (5), de Abdel Kechiche, şi "Le Scaphandre et le papillon" (7), de Julian Schnabel.
Recunoaşterea publică a captat mai multă atenţie decât filmul în sine
"Îmi pare bine că am fost nominalizaţi printre cele mai bune 5 filme străine ale anului de către membrii Academiei Franceze, însă, în acelaşi timp, constat că există tendinţa ca premiile, nominalizările şi alte tipuri de recunoaştere publică să capteze, treptat, mai multă atenţie decât filmele însele", decalară Cristian Mungiu,
"Privind înapoi la prestaţia publică pe care «4,3,2» a avut-o în România, uneori am senzaţia că dezbaterea pe care ar fi trebuie s-o genereze filmul prin mesajul său a fost umbrită de cariera lui internaţinală – premiile devenind mai importante şi ocupând mai mult spaţiu în presă decât o discuţie necesară pornită de la subiectul filmului. Rezultatele publice obţinute de film au depăşit oricum orice fel de aşteptări, atât la nivel de premii şi număr de ţări în care filmul a fost văzut în cinematografe cât şi, mai important, în privinţa reacţiei pe care spectatorii şi presa au avut-o văzând filmul, iar pentru noi, cei implicaţi în proiect, a venit vremea să trecem, încet, încet, mai departe", mai spune Cristian Mungiu.
Lista completă a nominalizărilor la premiile Cezar
Criticii americani critică din nou exluderea filmului din cursa pentru Oscar
"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a intrat, vineri, în cinematografele americane, lansarea producţiei peste Ocean fiind întâmpinată cu entuziasm şi cronici elogioase de presă, care, cu această ocazie, a criticat din nou excluderea filmului din cursa pentru Oscar.
"Poate că aţi auzit deja câte ceva despre «4,3,2», premiat cu Palme d'Or la Cannes, anul trecut, care a fost scos de pe lista Premiilor Academiei, în urmă cu câteva săptămâni, de către filistinii care au ales nominalizările pentru cel mai bun film străin. Oscarurile sunt absurde, dar pot ajuta un film cu un buget microscopic să fie văzut de mulţi oameni. Şi «4,3,2» merită să fie văzut de o audienţă cât mai mare, în parte, pentru că oferă o alternativă bună faţă de problema avortului acum la modă şi abordată timid în filmele americane, dar mai ales pentru că marchează apariţia unui nou talent în România, scenaristul şi regizorul Cristian Mungiu", se arată în New York Times.
Şi publicaţia Newsday vorbeşte despre filmul "4,3,2", notându-l cu 4 stele. "Este de neuitat drama lui Cristian Mungiu despre o studentă din România, din 1987, care îşi ajută colega să facă un avort. Anamaria Marinca şi Vlad Ivanov creează nişte personaje uluitoare", se arată în articol.
Lansarea filmului în cinematografele americane este anunţată şi de Entertainment Weekly, care apreciază că "4,3,2" este unul dintre cele mai bune filme ale anului 2007. "Stilul
puternic gen documentar în care este făcută drama lui Cristian Mungiu calcă pe urmele filmului «Moartea domnului Lăzărescu» al regizorului Cristi Puiu". Şi luate împreună, cele două filme, stabilesc o nouă şi incitantă voce distinctivă a cinematografiei româneşti", se arată în articol. Autoarea materialul, Lisa Schwarzbaum, consideră că Anamaria Marinca a câştigat, prin rolul Otilia, un Oscar, în universul său ideal.
Pe site-ul www.entertainmenttoday.net, producţia lui Cristian Mungiu este cotată cu cinci stele. Imaginile din film, create de Oleg Mutu, sunt apreciate şi de această dată. "Întâmplările care preced această secvenţă (n.r. secvenţa din camera de hotel) creează tensiune şi interes, care fac ca ochii spectatorilor să rămână lipiţi de ecran. Regizorul Cristian Mungiu îşi centrează camera asupra personajelor principale, adăugând credibilitate şi realism întâmplărilor din film", apreciază criticul Joseph N. Feinstein.
Şi publicaţia The Villager anunţă cu entuziasm intrarea filmului "4,3,2" în sălile de cinema din SUA, autorul materialului, Leonard Quart, afirmând că "4,3,2" este cel mai bun film pe care l-a văzut la Festivalul de Film de la New York, din toamna trecută. "Filmul demonstrează încă o dată că cinematografia din România cunoaşte o perioadă de renaştere. Producţia este filmată simplu şi natural
, folosindu-se cadre lungi, între care şi secvenţe de urmărire, nu are muzică", spune autorul articolului, considerând că Mungiu a reuşit să aibă succes cu o poveste "sinceră", în care actorii au jucat "remarcabil şi neimplicat", ceea ce a dat filmului "impact emoţional".
În revista Rolling Stone, filmul "4,3,2" este comparat cu "o dinamită", fiind notat cu patru stele. "Nu te aştepţi ca Hollywood-ul să producă o capodoperă la începutul anului. Şi nici n-a produs
. Dinamita vine din România (...) Filmul nu are trucaje, camera lui Cristian Mungiu urmăreşte neînduplecată şi observă", se spune în material.

Criticii americani saluta lansarea "4, 3, 2" in SUA
Filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" de Cristian Mungiu a intrat, de ieri, in cinematografele americane, lansarea productiei peste Ocean fiind intampinata cu entuziasm si cronici elogioase de presa, relateaza Mediafax.
"Poate ca ati auzit deja cate ceva despre "4, 3, 2", premiat cu Palme d'Or la Cannes, anul trecut, care a fost scos de pe lista Premiilor Academiei, in urma cu cateva saptamani, de catre filistinii care au ales nominalizarile pentru cel mai bun film strain. Oscarurile sunt absurde, dar pot ajuta un film cu un buget microscopic sa fie vazut de multi oameni. Si "4, 3, 2" merita sa fie vazut de o audienta cat mai mare, in parte, pentru ca ofera o alternativa buna fata de problema avortului acum la moda si abordata timid in filmele americane, dar mai ales pentru ca marcheaza aparitia unui nou talent in Romania, scenaristul si regizorul Cristian Mungiu", se arata in New York Times.
Apreciatul critic de film Manohla Dargis considera ca pelicula lui Mungiu este "un triumf" prin alegerile estetice, prin cadrele filmate fluid, care dau posibilitatea spectatorului sa exploreze imaginea si nu doar sa o vada. Dargis este de parere ca filmului lui Mungiu nu este despre avort, ci mai degraba despre totalitarism si despre dorinta umana de a lupta pentru libertate intr-o tara cu un regim opresiv.
Si "Newsday" vorbeste despre filmul "4, 3, 2", notandu-l cu 4 stele. Lansarea filmului este anuntata si de "Entertainment Weekly", care apreciaza ca "4, 3, 2" este unul dintre cele mai bune filme ale anului 2007. "Lucrand cu operatorul Oleg Mutu, acelasi care a facut imaginea si pentru "Moartea domnului Lazarescu", Mungiu are darul de a sti cand sa miste si cand sa lase camera fixa, in timp ce personajele se misca, dand senzatia ca totul se intalmpla la fel ca in viata
reala. Suferinta si triumful artistic sunt prezente peste tot in aceasta capodopera", se arata in materialul din "Entertainment Weekly". Pe site-ul www.entertainmenttoday.net, productia lui Mungiu este cotata cu cinci stele. Imaginile din film, create de Oleg Mutu, sunt apreciate si de aceasta data. Si publicatia "The Villager" anunta cu entuziasm intrarea filmului "4, 3, 2" in salile de cinema din SUA, autorul materialului afirmand ca "4, 3, 2" este cel mai bun film pe care l-a vazut la Festivalul de Film de la New York, din toamna trecuta.

Etichete:
2" in SUA,
3,
Criticii americani saluta lansarea "4
Bunicuţa hostess
„Irina Palm", un film care a făcut senzaţie la Festivalul de la Berlin, este interzis persoanelor sub 15 ani
Rockeriţa Marianne Faithfull, fosta iubită a lui Mick Jagger din tinereţea agitată, este Maggie în "Irina Palm", filmul care a răscolit sufletele cinefililor la Festivalul de la Berlin, de anul trecut. O femeie simplă, între două vârste, ne lasă cu gura căscată când acceptă o slujbă neobişnuită într-un club erotic
.
Poate pentru bunicuţele pudice, obişnuite să se ia după ce spune gura lumii, ceea ce a făcut Maggie e ruşinos şi nu poate fi iertat, chiar şi pentru un scop nobil. În momentul în care a intrat pe uşa unui club cu geamuri fumurii şi perdele trase, Maggie a ştiut că va trebui să suporte atât slujba degradantă, cât şi bârfele prietenelor ei şi ocara fiului.
În "Irina Palm", regizorul Sam Garbarski nu a căutat senzaţionalul, ci a spus o poveste cât se poate de naturală, cu o Marianne Faithfull de zile mari, fascinantă din primul minut al filmului şi până la sfârşit.
„Caut hostess. Ofer salariu excelent"
Un anunţ care schimbă vieţi. Sau cel puţin pe a timidei Maggie, o femeie la vreo 50 de ani, văduvă respectabilă. Nepoţelul ei Olly, grav bolnav, are şanse să îşi revină doar în urma unui tratament
în Australia. Ajunsă la fundul sacului, fără casă şi economii, Maggie bate din uşă în uşă după împrumuturi sau un loc de muncă, dar fără folos. Salvarea ei este la "Sexy World". Maggie intră şi spune hotărâtă că a venit pentru postul de hostess.
De sub sprâncene, proprietarul Miki (Miki Manojlovic) îi aruncă o întrebare leneşă: "Ştii ce trebuie să facă o hostessă?" "Să prepare ceai, să facă curat la bar…", răspunde naivă Maggie, strângând sacoşa între degete. Dacă până acum filmul doar ne stârneşte curiozitatea şi urmărim cu atenţie fiecare gest al femeii disperate să facă rost de bani, din a doua jumătate asistăm la o transformare a gospodinei timide.

Bucurestenii isi vor putea alege, de saptamina viitoare, insemnele reprezentative ale orasului
Gargarita, Platanul si Casa Poporului sint citeva dintre propunerile Primariei Municipiului Bucuresti pentru alegerea unor simboluri care sa fie comercializate ca suvenire. “Avem trei categorii: animale, plante
si cladiri. Din fiecare lista se va alege cite un simbol, care va fi comercializat in magazine speciale pentru suvenire”, a declarat Cristian Petrescu, sefului Directiei de Dezvoltare a Turismului din cadrul Primariei Capitalei. Pe lista animalelor se regasesc: leul, acvila, gargarita, fluturele si porumbelul alb. La categoria plante, primul loc il ocupa frunza de platan, urmata de ghinda, margareta, ghiocel si trifoi cu patru foi. Al treilea simbol al Bucurestiului va fi ales din categoria cladiri. Pe lista sint inscrise Palatul Parlamentului, Palatul Patriarhiei, Ateneul Roman, Muzeul ,,George Enescu’’ si Palatul CEC. Dupa alegerea simbolurilor, municipalitatea va incheia parteneriate pentru infiintarea de magazine de suvenire, potrivit lui Cristian Petrescu. Proiectul face parte dintr-un plan de dezvoltare pentru anul 2008, propus de Directia de Dezvoltare a Turismului din cadrul Primariei Capitalei, care cuprinde un total de 19 proiecte ce contin investitii in actiuni de protejare a obiectivelor de patrimoniu, iluminat nocturn al obiectivelor turistice si sustinerea de cursuri gratuite pentru agentii de turism si operatorii hotelieri.

Curtea de Apel Brasov va judeca luni eliberarea lui Cioaca din arest
Magistratii Curtii de Apel Brasov au amânat pentru 28 ianuarie discutarea cererii depuse de catre avocatul politistului Cristian Cioaca de eliberare sub control judiciar a acestuia. Instanta a luat aceasta decizie deoarece pâna la ora 14.00, cånd se fixasera termenul, dosarul politistului Cristian Cioaca nu ajunsese înca la Curtea de Apel Brasov de la Înalta Curte de Casatie si Justitie. La sedinta din sala Curtii de Apel Brasov a participat si Cristian Cioaca, care a fost adus în fata magistratilor de patru politisti. Cioaca a declarat în fata ziaristilor: „Sper înca sa se mai faca dreptate în tara asta. Sper sa îmi dea drumul. Vreau sa merg pâna la capat, cautiune orice. Am apucat sa îmi citesc tot mandatul noaptea trecuta“, acestea au fost singurele cuvinte ale politistului. Dupa sedinta, Cioaca s-a întors în arestul IPJ Brasov, unde împarte o celula cu alte doua persoane.
La iesirea din sala de judecata, Florentin Sorescu, avocatul lui Cioaca, a declarat ca exista sanse serioase de a-l scoate din arestul IPJ Brasov pe clientul sau pentru ca acesta nu poate fi arestat pentru o gogorita de a DIICOT-ului. El a mai spus ca judecatorii de la Curtea de Apel Brasov l-au asigurat ca, în momentul în care va ajunge dosarul de la Înalta Curte, va fi anuntat si ca este posibil ca sedinta sa fie sustinuta mai devreme de data de 28 ianuarie. Faptul ca domnii de la DIICOT au inventat o infractiune este partea a doua. În cerere am facut numire si la faptul ca Cioaca trebuie sa îsi creasca copilul. Mama este disparuta, pentru ca påna una-alta nu putem face o alta afirmatie, si se va trezi ca îi dispare si tatal. Este clar ce s-a urmarit prin arestarea dumnealui. Este clar pentru ca Parchetul în mod ostentativ a încercat sa faca acest lucru, pentru toata lumea este vizibil ca probele privind infractiunile la sistemele
informatice scårtåie. Sunt sanse imense ca Cioaca sa fie scos din arest, pentru ca nu vad cum poate sa ramåna în picioare o gogorita ca aceasta. Pentru ca este o gogorita a DIICOT-ului“, a spus Florentin Sorescu.
«Pestele de la cap se împute»
„Presedintele Completului de la Înalta Curte a avut opinie divergenta privind arestarea clientului meu. M-a bucurat foarte mult acest lucru, pentru ca în momentul în care eram în sala speranta mea era de a fi un om si un judecator de buna-credinta, si s-a dovedit sa fie asa. În orice caz, profit de acest prilej pentru a spune un lucru pe care pe mine ca avocat ma macina de mai multa vreme. Daca în celelalte institutii de drept, în celelalte instante, respectiv Curte de apel si Tribunal, promovarea judecatorilor se face pe baza de concurs, la Înalta Curte nu exista o promovare bazata pe concurs. Practic se face numirea judecatorilor pe baza de dosar, interviuri si asa mai departe. Prin asta nu caut sa spun ca nu au ce cauta judecatorii acolo, sunt convins ca multi dintre ei sunt competenti, sunt capabili, dar sunt si alti judecatori care probabil nu au ce cauta acolo. Iar sistemul de promovare spune totul. O reforma a justitiei cred ca trebuie sa vizeze în mod special si acest aspect. Stiti povestea romåneasca: «pestele de la cap se împute»“, a mai precizat Sorescu.
Lupta pentru copil
Atåt parintii Elodiei, cåt si sora politistului Cioaca au depus în cursul zilei de ieri o cerere la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, în care cereau plasamentul nepotului lor pe perioada cât Cristian Cioaca este arestat. „Astazi am depus cerere la DGASPC Brasov, în care am cerut încredintarea nepotului nostru. Este copilul surorii mele si vreau sa stea lânga noi. Dar numai prin instanta putem obtine acest lucru“, a spus Robert Ghinescu, fratele Elodiei Ghinescu. Potrivit directorului adjunct al DGASPC Brasov, în zilele urmatoare urmeaza sa se faca o ancheta la bunicii materni. „În cursul zilei de astazi am primit o cerere din partea matusii paterne si una din partea bunicilor materni. Ambele solicita plasamentul copilului pentru ca acum micutul nu mai este sub ocrotirea parintilor. DGASPC Brasov are competenta de a evalua conditiile de plasament pentru familia care are domiciliul în Brasov. Iar pentru a evalua conditiile matusii din Arges, am solicitat Directiei pentru Protectia Copilului din Arges sa faca ancheta. Dupa finalizarea anchetei, vom depune o cerere în instanta, mai exact la Tribunalul de Minori si Familie Brasov, institutie care va decide plasamentul copilului“, a declarat Liliana Braniste, director adjunct la DGASPC Brasov.

Sataniştii au părăsit cimitirele şi s-au mutat pe net
e la un timp nu prea mai profanează cruci şi morminte, nu se mai adună în clădiri părăsite şi nici nu mai fac felul ritualic câinilor maidanezi. Sataniştii din România au simţit nevoia să intre în rândul oamenilor şi au făcut deja demersuri la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru a fi recunoscuţi oficial.
Tot ce mai trebuie să facă pentru asta este să producă dovada că există ca grup religios de 12 ani. În rest, sunt suficienţi 300 de membri (o nimica toată) ca să fie recunoscuţi ca organizaţie religioasă sau 22.000 de mii de membri (le stă în putere) ca să obţină statut de cult religios, caz în care se aleg şi cu subvenţii de la stat. Până atunci, Biserica Satanistă din România constă în site-ul www.bisericasatanista.org, o comunitate online pentru promovarea învăţăturilor necuratului.
Satanişti tradiţionali, moderni şi rebeli
Încă din capul locului, site-ul ne înştiinţează că nici cu sataniştii lucrurile nu sunt atât de simple, aceştia împărţindu-se în tradiţionali, moderni şi rebeli. Administratorii bisericii online se consideră satanişti moderni sau, cum spun ei, “o afirmaţie clară că Satanismul Intelectual există şi în România”.
Ideea după care se ghidează sataniştii moderni este că omul nu depinde de o entitate superioară pentru a fi puternic şi, cum totul îi este permis, poate evolua prin orice mijloace. Asta fără să nesocotească moştenirea primită de la sataniştii tradiţionali, care afirmă că au moştenit credinţa existentă încă de pe vremea Egiptului antic, odată cu ritualurile ei magice, ori să-i nesocotească pe sataniştii rebeli care spun că “Satana are nevoie de o pisică moartă, un mormânt profanat, o tăietură pe mâna tinerei de 17 ani sau un ritual perfect realizat în nişte condiţii groteşti”. Mesajul se încheie cu saluturi ceremonioase: “Salutare Satanistilor, Regie Satanas, Ave Satanas, Hail Satan” şi cu recomandarea adresată tinerilor de a nu se alătura “grupurilor ilegale de satanişti”.
Sataniştii online, preocupaţi de poezie şi blesteme
Pe lângă eseuri despre satanism sau articole de informare asupra diverşilor demoni (Beherith, Behemoth, Beelzebub, Beelzebuth, Belzebuth, Baalzebub, Ba’al-zebub, Bafomet etc), sataniştii par să aibă mare drag pentru poezie, acestea curgând şi în secţiunea special destinată şi în mesajele de pe forum. “O rană adâncă încet se naşte/
Moartea din umbră uşor te paşte/ Răul din tine iese la iveală/ Fără nici măcar o urmă de îndoială”, sunt gândurile lui EmoGodess, care revine mai jos cu altă cugetare cauzatoare de fiori: „Durerea te cuprinde/ Otrava se întinde”...
Pe forum, secţiunile dedicate magiei animă cele mai înfierbântate discuţii. Dark_lady se plânge că deşi practică magia de la nouă ani, are mult de furcă în a controla spiritele răzvrătite. „...cei care nu ştiu ce vorbesc când spun că da, sunt vrăjitori, însă ei nu ştiu nici măcar ce implică acest lucru, să nu mai vorbească degeaba... E mult mai greu decât îşi închipuie alţii să invoci spiritele răzvrătite. Eu una încă nu am această putere, dar sunt convinsă că, cu ajutorul şi voinţa lui Berzebut voi reuşi”, spune Dark_lady. Mesajul tinerei vrăjitoare este comentat de Negrii, cu nişte vorbe cel puţin cidate pentru un site de satanişti. „Din câte spui tu acolo, eu îmi dau seama că tu ai făcut pact cu diavolul sau ceva de genul, oricum tu te-ai gândit vreodata că după moarte vei rămâne fără suflet?”, spune Negrii, care este contrat la rândul lui de Dell, pe care îl încercă o bănuială: „Ai pus cumva mâna pe Biblie?”.
Un alt subiect la mare cătare sunt blestemele, dintre care cele mai de temut par a fi cele ale babelor creştine. „...te-a blestemat o babă şi ţi-a mers rău... şi după aceea spui că blestemele sunt născocite de creştini în scopul de a năuci... Păi, dacă într-adevăr te-a blestemat baba aia şi dacă într-adevar ţi-a mers rău, înseamnă că, totuşi, există blesteme - deci ele nu sunt doar o născocire”, argumentează Dardanus.
Statistici cu satanişti
Site-ul caută să şi catalogheze membrii înscrişi, astfel că aproape toate secţiunile sunt înţesate cu chestionare. Astfel, aflăm că 50,92% dintre sataniştii înscrişi pe site sunt moderni, 14,64% traditionali, 20,50% rebeli, iar 13,94% urmează calea trasată de LaVeyan. La muzică, 75,96% dintre satanişti preferă rock-ul, 8,87% hip-hop-ul, cel mai puţin popular gen fiind pop-ul, cu 0,89% amatori. Cea mai dureroasă statistică pentru satanişti este însă cea a donaţiilor care pot fi făcute comunităţii online la un cont deschis la Banca Transilvania. Pentru luna în curs, administratorii site-ului au fixat ca ţintă pentru sataniştii mai cu dare de mână suma de 50 de dolari, însă au primit doar 10. Cineva oferise 21, dar s-a răzgândit, lucru menţionat pe site prin înscrierea sumei şi tăierea ei cu o linie în mod ostentativ şi la sentiment.

Preoţi ortodocşi - îngrijoraţi de zvonul pensionării la 80 de ani
undaţia “Sarmisegetuza” din Cluj-Napoca îl acuză pe PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, că vrea să obţină o hotărâre a Sfântului Sinod potrivit căreia ierarahii peste 80 de ani să iasă la pensie.
Preşedintele fundaţiei, Ionuţ Ţene, a declarat ieri că are această informaţie de la preoţi ordotocşi călugări, care sunt îngrijoraţi de ideea patriarhului. “Această iniţiativă nu e întâmplătoare şi îi vizează în mod direct pe IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului (87 ani) şi pe PS Eftimie al Romanului, foşti opozanţi ai actualului Patriarh la alegerile din septembrie anul trecut”, spune Ţene, care apreciază că PF Daniel “pregăteşte numirea în locurile vacante a unor intimi
ai săi”.
IPS Bartolomeu: “Preafericitul Teoctist conducea şedinţe-maraton de Sinod, care durau două zile, la 92 de ani”
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a afirmat că a auzit, neoficial, că ar exista o asemenea idee. “Nu s-a discutat în Sfântul Sinod, este dreptul Preafericitului să propună, şi al nostru să fim sau nu de acord.
Vârsta nu este definitorie. Preafericitul Teoctist conducea şedinţe-maraton de Sinod, care durau două zile, la 92 de ani. Sunt de acord ca cei care au împlinit 80 de ani să se pensioneze, dar numai pentru caz de boală sau neputinţă de a mai conduce, pentru incapacitate de muncă. Atunci când nu mai sunt în stare, să se retragă”, ne-a declarat IPS Bartolomeu Anania.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Stoica susţine că nu s-a pus niciodată problema pensionării ierarhilor. “Membrii Fundaţiei Sarmisegetuza dau dovadă de o imaginaţie foarte bogată”, spune părintele Stoica, amintind că şi în perioada în care tronul patriarhal a fost vacant această fundaţie a lansat tot felul de zvonuri.

Vremea rece aduce epidemia de gripa
Deocamdata, in tara sunt inregistrate numai 38 de cazuri, insa racirea vremii ar putea grabi aparitia unei epidemii * Medicii recomanda vaccinarea si respectarea regulilor de igiena
In Romania s-au inregistrat, pana acum, doar focare izolate de gripa, nefiind vorba de o epidemie, insa este posibil sa ne confruntam cu o epidemie daca temperaturile de afara vor continua sa ramana ridicate.
Mircea Manuc, secretar de stat din Ministerul Sanatatii Publice, a declarat, ieri, la finalul intalnirii grupului de lucru constituit, ca pana acum au fost confirmate 38 de cazuri de gripa - 16 in Bucuresti, cate opt in Constanta si Iasi, cate doua in Galati si Buzau si cate unul in Brasov si Sibiu. El a precizat ca virusul a fost izolat si analizat la Institutul National Cantacuzino, stabilindu-se ca este vorba despre tulpina H1N1 care se gaseste in vaccinul antigripal. "Specialistii din grupul de lucru sustin ca nu se poate vorbi de o epidemie, ci de focare locale, dar datele epidemiologice previzioneaza o panta ascendenta a imbolnavirilor", a spus Manuc.
Managerul Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals", Adrian Streinu Cercel (foto) a apreciat ca aproximativ doua milioane de romani ar trebui sa aiba gripa pentru a fi declarata epidemia si ca, mai ales, ar trebui demonstrat faptul ca exista transmisibilitatea virusului. "Deocamdata, avem doar cazuri izolate. E posibil sa apara o epidemie intr-o saptamana, doua, trei. Daca temperaturile de afara vor creste, vom scapa de epidemie, iar daca vor scadea riscul va fi si mai mare", a spus acesta, citat de Mediafax. Cercel a precizat ca trebuie tinut cont si de contextul european, respectiv de faptul ca 14 state europene au raportat cazuri de gripa, in Bulgaria si Austria fiind inregistrat cel mai mare numar.
Reguli simple
Potrivit specialistilor, cazurile aparute pana acum in Romania au fost usoare si moderate, doar jumatate dintre pacienti fiind internati. De asemenea, 90% dintre cei depistati cu gripa nu fusesera anterior vaccinati. Specialistii recomanda izolarea persoanelor care au stari febrile, la domiciliu, precum si contactarea medicului
de familie. De asemenea, cei care au simptome de gripa trebuie sa se izoleze si de restul familiei, ceilalti membri fiind sfatuiti sa poarte masca de protectie. Totodata, grupul de lucru recomanda populatiei evitarea accesului celor bolnavi in colectivitati si in mijloacele de transport in comun si respectarea regulilor elementare de igiena. Medicii mai recomanda spalarea mainilor des, mai ales dupa suflarea nasului si venirea in contact cu persoane bolnave, folosirea batistelor igienice de unica folosinta, in caz de tuse sau stranut si alimentatie
bogata in vitamine
si minerale. De asemenea, se recomanda vaccinarea persoanelor cu risc sporit de imbolnavire, in special cei de peste 65 de ani sau care sufera de boli cronice si au imunitatea
scazuta.
Verificari zilnice
Mircea Manuc a mai spus ca toate unitatile sanitare din tara vor primi o nota cu o serie de recomandari, prin autoritatile de Sanatate
Publica. "Nu se impune carantina, dar normele stabilite trebuie sa fie respectate cu strictete", a spus acesta. Secretarul de stat a adaugat ca orele de vizitare a pacientilor trebuie respectate, iar accesul in anumite sectii restrictionat. De asemenea, se impune triajul epidemiologic zilnic al personalului medical, precum si a personalului didactic in scoli, iar copiii care au simptome de gripa sa fie trimisi acasa. Adrian Streinu Cercel a spus ca, in spitale, tratarea pacientilor cu gripa se va face cu preparate antivirale, iar pentru cei care stau acasa sunt recomandate ceaiurile fierbinti si izolarea.

S-a reuşit clonarea a doi embrioni umani din celule ale pielii
Oamenii de ştiinţă au anunţat că au reuşit producere a doi embrioni umani din celule ale pielii prelevate de la doi bărbaţi, informează Associated Press recepţionată de Rompres.
Aceasta este prima demonstraţie documentată privind folosirea unor celule obişnuite, prelevate de la un adult şi folosite pentru a obţine embrioni clonaţi suficient de dezvoltaţi pentru a produce celule stem.
Embrionii clonaţi nu au ajuns însă să producă celule stem, motiv pentru care comunitatea ştiinţifică a reacţionat cu prudenţă.
"Îmi vine greu să înţeleg care este elementul cu adevărat nou al acestui experiment", a comentat Doug Melton de la Harvard Stem Cell Institute. "Următorul pas important înainte ar fi obţinerea unei linii de celule stem umane embrionare", a mai adăugat el.
Dr. Samuel Wood, co-autor al acestui nou experiment genetic şi director executiv al Stemagen Corp. din La Jolla, California, a precizat că următoarea etapă a experimentului vizează exact obţinerea acestei linii de celule stem embrionare despre care vorbea Dr. Doug Melton.

Dezvoltarea durabila a tarii este posibila doar prin promovarea unei politici eficiente in domeniul culturii
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la sedinta Consiliului Colegial al Ministerului Culturii si Turismului, in cadrul careia au fost facute bilanturile activitatii in domeniu, desfasurate pe parcursul anului 2007, si trasate sarcinile pentru anul curent.
Ministrul Culturii si Turismului, Artur Cozma, a prezentat un raport cu privire la activitatea acestei autoritati a administratiei publice centrale in 2007, remarcind faptul participarii la sedinta colegiului, pentru prima data in istoria ministerului, a presedintelui tarii.
Vladimir Voronin a dat o apreciere inalta activitatii institutiilor subordonate Ministerului Culturii si Turismului pe parcursul anului trecut, remarcind rolul primordial al angajatilor din acest domeniu in pastrarea, dezvoltarea si promovarea valorilor culturale nationale.
Seful statului a mentionat ca in anul 2007 institutia in cauza a elaborat o serie de proiecte de lege in domeniile biblioteconomiei, ocrotirii si valorificarii monumentelor. Totodata, Legea cadru a culturii, care reprezinta actul legislativ de baza in acest domeniu, este sub multe aspecte depasita, fiind adoptata in anul 1999. In acest sens, a fost mentionata necesitatea crearii unui grup de lucru in vederea examinarii oportunitatii modificarii si completarii actualei legi sau elaborarii unui proiect de lege noua.
Vladimir Voronin a mai mentionat imperfectiunea organigramei ministerului, care nu acopera varietatea segmentelor sferei culturii, precum si faptul ca pina in prezent nu au fost actualizate componentele
Colegiului Ministerului Culturii si Turismului, a diverselor consilii, agentii, altor structuri subordonate ministerului.
In opinia presedintelui, se impune elaborarea, la nivel de Guvern, a unei politici integrate pe un termen de 10 ani in domeniul culturii. Politica realizata in sfera culturii nu trebuie sa se limiteze doar la sustinerea artei, mentinerea si dezvoltarea tezaurului cultural, ci sa fie bazata pe o abordare multiculturala, pe perfectionarea cercetarilor si extinderea cooperarii internationale si asigurarea, pe aceasta baza, a eficientei politicii culturale, a spus Vladimir Voronin.
Potrivit presedintelui, pentru perspectiva, obiective ale politicii nationale in domeniul culturii ar putea fi: sustinerea creativitatii, sporirea accesului la valorile culturale, dezvoltarea identitatii culturale, promovarea dialogului intercultural si a diversitatii expresiei culturale.
Se cere o conlucrare mai strinsa cu organele administratiei publice locale si anume cu directiile raionale de cultura, in scopul sporirii accesului populatiei din mediul rural la valorile culturale. Accesul la valorile culturale este preconditia coeziunii sociale si elementul de baza al dezvoltarii unei societati civile democratice, a declarat Vladimir Voronin. In aceeasi ordine de idei, a fost accentuata importanta elaborarii principiilor de activitate a caselor de cultura, precum si a planurilor locale de dezvoltare a culturii pe termen mediu.
Presedintele a mentionat, de asemenea, necesitatea stabilirii unui parteneriat dintre Ministerul Culturii si Turismului, uniunile de creatie si mediile stiintifice in vederea protejarii si promovarii tezaurului national.
In vederea asigurarii transparentei informatiei din domeniul culturii si turismului, urmeaza sa fie elaborata pagina Web multilingvistica a ministerului de ramura, care va reflecta pe larg activitatea acestuia, precum si evenimentele din domeniile culturii si turismului din republica.
In contextul „Anului Tineretului”, seful statului s-a referit la problema selectarii si promovarii tinerilor talente. In acest sens, a fost apreciata activitatea desfasurata in cadrul proiectului national „Caravela Culturii” sub conducerea interpretei Lenuta Burghila. Vladimir Voronin a relevat oportunitatea organizarii unui Festival National cu participarea copiilor si tinerilor, selectati in cursul derularii proiectului nominalizat. A fost, de asemenea, subliniata importanta promovarii tinerilor talente, in special, a celor din mediul rural, in cadrul colectivelor artistice profesioniste.
In aceeasi ordine de idei, presedintele a abordat problemele revitalizarii caselor de creatie din teritoriu, asigurarii unui acces nelimitat la serviciile oferite copiilor de catre centrele de creatie din tara. Consider oportun ca la elaborarea Planului de actiuni in domeniul culturii pentru 2008, accentul sa fie pus pe evenimentele culturale „cu si pentru tineri”, asigurind promovarea dialogului intercultural cu reprezentanti ai grupurilor etnice din republica, cu tineri din regiunea transnistreana, a conchis seful statului.
Vladimir Voronin a mentionat ca oferta, in tot spectrul ei, este putin orientata spre copii
si tineret, pe cind educatia artistica a copiilor trebuie sa inceapa la virsta frageda – anume in aceasta perioada trebuie sa fie identificate talentele. Astfel, educatia artistica extrascolara pentru copii de virsta prescolara si copii din clasele primare ar trebui sa fie oferita gratuit, a afirmat Vladimir Voronin.
De asemenea, seful statului a sustinut ideea avansata in cadrul sedintei colegiului cu privire la fondarea unui organ de presa de specialitate in domeniul culturii, inaintind propunerea lansarii unei publicatii culturale dedicate tinerilor talente.
Vladimir Voronin a mai spus despre necesitatea eficientizarii activitatii in vederea elaborarii de programe pentru educatia culturala, conform virstelor tinerilor. Noile programe trebuie sa asigure aprofundarea cunostintelor, dezvoltarea abilitatilor de a constientiza expresia culturala si identitatea nationala, a spus presedintele. Este necesara intensificarea activitatii de prestari servicii in domeniul culturii, crearea de conditii care ar facilita accesul populatiei la valorile culturale pe parcursul vietii lor – din copilarie pina la virsta inaintata, inclusiv al persoanelor cu disabilitati.
Seful statului s-a referit si la problema promovarii imaginii Republicii Moldova peste hotare, evidentiind rolul culturii in calitatea sa de promotor de baza al politicii externe a statului. Se impune elaborarea unui program pe termen lung al diplomatiei culturale, care urmeaza a fi asociat cu evenimentele cheie din tarile, in care statului nostru are misiuni diplomatice. In context
, a fost inaintata propunerea organizarii unui concurs national pentru cea mai reusita piesa patriotica ce ar reprezenta Republica Moldova.
A fost, de asemenea, accentuata importanta continuarii procesului de informatizare a bibliotecilor, implementarii tehnologiilor noi in gestionarea lor, promovarii unei noi filozofii in deservirea cititorilor.
Vladimir Voronin a mai subliniat
faptul ca autoritatile Republicii Moldova vor sprijini orice initiativa inaintata in vederea relansarii si dezvoltarii cinematografiei nationale, mentionind necesitatea identificarii unor surse suplimentare de finantare a domeniului vizat.
Presedintele a atentionat asupra problemelor cu care se confrunta in activitatea lor colectivele Capelei Corale „Doina” si al Teatrului Dramatic Municipal „Pe Strada Trandafirilor”, subliniind necesitatea intreprinderii unor masuri concrete in vederea crearii de conditii adecvate pentru buna functionare a acestora.
In alta ordine de idei, presedintele a apreciat realizarile obtinute pe parcursul anului 2007 in domeniul turismului, pronuntindu-se in favoarea consolidarii eforturilor Ministerului Culturii si Turismului in scopul dezvoltarii turismului receptor.
In incheiere, Vladimir Voronin a reiterat disponibilitatea autoritatilor centrale de a acorda lucratorilor din domeniul culturii tot sprijinul necesar in desfasurarea cu succes a activitatii lor.
Cultura capata un rol nou in societate. Astfel, calitatea dezvoltarii societatii este pusa in dependenta de interconexiunea politicii culturale cu alte politici publice: economica, sociala, educationala. Dezvoltarea durabila a tarii este posibila doar prin promovarea unei politici eficiente in domeniul culturii, a concluzionat seful statului.

Şeful statului a stabilit cu omologul său rus că problema transnistreană poate fi soluţionată numai cu respectarea integrităţii R.Moldova
Preşedintele Vladimir Voronin a convenit în cadrul întrevederii cu omologul său rus, care a avut loc la Moscova, că problema transnistreană poate fi soluţionată numai cu respectarea integrităţii teritoriale a R.Moldova, în baza principiului suveranităţii şi menţinerii statutului de neutralitate.
Rezultatele vizitei lui Vladimir Voronin la Moscova au fost prezentate de către Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R.Moldova, în cadrul întrevederii cu ambasadorii Statelor Membre ale UE acreditaţi la Chişinău.
Potrivit şefului diplomaţiei moldoveneşti, în cadrul întrevederii dintre cei doi şefi de stat au mai fost discutate subiecte de interes reciproc, inclusiv problema transnistreană. De asemenea, a mai fost discutată reluarea negocierilor în formatul "5+2". Stratan a spus că vizita la Moscova şi discuţiile dintre cei doi şefi de stat au permis abordarea într-un format constructiv a problemelor moldo-ruse.
Cu referire la relaţiile R. Moldova cu UE, Stratan s-a referit la priorităţile pentru anul 2008 ce vizează realizarea deplină a prevederilor Planului de Acţiuni RM-UE, demararea negocierilor asupra unui nou document de cooperare cu UE, implementarea acordurilor de facilitare a regimului de vize şi readmisie, precum şi de beneficierea de Preferinţele Comerciale Asimetrice oferite R. Moldova de la 1 martie curent.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti a precizat că vizita şefului statului la instituţiile europene, de la finele anului trecut, a permis evaluarea gradului de cooperare cu UE, iar întrevederea preşedintelui R.Moldova cu preşedintele Comisiei Europene din luna ianuarie curent a permis trasarea în comun a priorităţilor pentru anul curent.

Orasul Cornesti se va confrunta si in acest an cu un deficit de apa potabila de calitate
Locuitorii orasului Cornesti, care face parte din raionul Ungheni, se vor confrunta si in acest an cu un deficit de apa potabila de calitate, comunica Agentia DECA-press.
In bugetul de stat pentru acest an nu au fost prevazute fonduri pentru asigurarea localitatii cu apa, desi, conform unei hotarari a Guvernului cu privire la ameliorarea situatiei social-economice a localitatilor din raionul Ungheni situate in zona raului Cula pentru anii 2006-2015, in anii 2007-2008 trebuiau sa fie alocate in acest scop 4,6 milioane de lei.
Primarul de Cornesti, Ion Soltoianu, sustine ca a adresat demersuri unei serii de instante, inclusiv la Guvern si la „Apele Moldovei”, pentru a fi ajutat in rezolvarea problemei. N-am primit insa nici un raspuns, iar bugetul primariei de 3 milioane de lei nu poate acoperi toate costurile”, a subliniat
primarul.
Este de remarcat ca desi oficialii de la Chisinau, care au vizitat Ungheniul in ultima perioada, au promis ca se vor implica, deocamdata, nu se observa sa fie intreprinse actiuni in acest sens.

Rusia a anuntat oficial ca va deschide 25 sectii de votare pe teritoriul Republicii Moldova
Autoritatile Federatiei Ruse au anuntat oficial ca vor deschide sectii de votare pentru alegerea noului presedinte rus in regiunile secesioniste Transnistria, Osetia de Sud si Abhazia, transmite DECA-press.
Pe teritoriul Republlicii Moldova, inclusiv in regiunea transnistreana, vor fi deschise 25 sectii de votare, exact cate au fost deschise in cadrul alegerilor din 2007 pentru Duma de Stat.
De notat, ca, potrivit informatiei furnizate de Comisia Electorala Centrala a Federatiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova locuiesc 131 mii de cetateni rusi.

Patrimoniul moldovenesc din Ucraina, o mină de aur pentru o mână de oameni
Recent, reprezentanţi ai R. Moldova s-au întâlnit (iarăşi!) cu oficialităţi din Ucraina pentru a discuta despre soarta proprietăţilor moldoveneşti din ţara vecină. De fapt, astfel de negocieri se poartă de la destrămarea URSS, dar fără mari succese pentru noi. A fost formată o comisie interguvernamentală, s-a discutat la diferite niveluri, dar procesul de recunoaştere a proprietăţilor moldoveneşti din statul vecin decurge foarte lent.
Bazele de odihnă de la Koblevo, Sergheevka şi Zatoka au fost construite de R. Moldova la începutul anilor ’60, având capacitatea să cazeze circa 80 mii de persoane. După destrămarea URSS, R. Moldova a pierdut titlul de proprietate asupra acestor edificii, deşi au fost construite, utilate şi întreţinute din banii noştri publici. În perioada sovietică, aceste obiective se aflau la balanţa Consiliului unional al sindicatelor din URSS. Printr-o hotărâre specială, acesta ni le-a transmis nouă, dar Fondul de proprietăţi publice din Ucraina nu recunoaşte dreptul nostru de proprietate, argumentând că acele obiective aveau subordonare unională, nu republicană. Pe atunci, a fost creată şi Uniunea instituţiilor de odihnă şi tratament
. Însă, printr-o decizie a Chişinăului, aceasta a fost lichidată, bazele de agrement obţinând independenţă financiară.
„Sindicatele au independenţă totală în gestionarea acestor obiective”
La 8 noiembrie 2007, deputatul Zoia Jalbă a făcut o interpelare în parlament, menţionând că proprietăţile R. Moldova din Ucraina sunt actualmente înstrăinate abuziv de gestionarii lor şi de autorităţile ucrainene. Deputatul a mai menţionat faptul că deţine informaţii precum că sanatoriile din Sergheevka, gestionate de sindicatele din Moldova, sunt falimentate în mod intenţionat şi transmise în arendă cu dreptul de a fi procurate la expirarea contractului. Viceministrul Viorel Melnic a declarat că structurile guvernamentale, inclusiv guvernul, conform Legii sindicatelor din 7 iulie 2000 (articolul 5), n-au dreptul să se implice, deoarece sindicatele au independenţă totală în gestionarea obiectivelor lor. La solicitarea deputatului au răspuns Procuratura şi CCCEC. Prima instituţie a spus că actualmente „nu există un temei pentru intervenţia procuraturii”. Iar CCCEC-ul a menţionat că „verificarea acestei probleme necesită o perioadă de timp mai îndelungată”. În timp ce la noi se discută despre acest subiect fără mare chef, ucrainenii acţionează.
„Nu se întâmplă nimic fără ştirea conducerii R. Moldova şi a sindicatelor”
Pe 31 iulie 2007, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Sergheevka a fost inclusă problema vânzării prin leasing a sanatoriilor şi caselor de odihnă „S. Lazo”, „Patria”, „Orizont”, „Solnecinîi bereg”, „Ceaika”. Cumpărători erau actualii conducători ai acestor instituţii, care au încercat să demonstreze că obiectivele sunt falimentare, ei fiind şi membri ai Consiliului local Sergheevka. Mihai Popa, manager independent, care în perioada 1997-2000 a aprovizionat câteva sanatorii cu produse
alimentare, ne-a spus că vânzării proprietăţilor moldoveneşti s-au opus cinci consilieri independenţi, inclusiv consilierul Ilie Luchin, cetăţean al R. Moldova, care s-a mutat cu traiul în Sergheevka în anii ’70. Datorită acestora, chestiunea a fost scoasă de pe ordinea de zi, iar acum cei care au venit cu această iniţiativă pregătesc documente pentru a reveni la subiect. „Conducerea acestor instituţii falimentează sanatoriile şi casele de odihnă în mod premeditat, pentru a le putea lua în arendă, apoi să le cumpere la preţuri derizorii. Tot ce se întâmplă acolo nu se face fără ştirea conducerii R. Moldova şi a sindicatelor”, ne-a declarat Ilie Luchin. Pe timpuri, 70% din angajaţii acestor sanatorii erau moldoveni, iar acum, din cauza situaţiei create, au rămas doar vreo 30%. “Acum circa un an, V. Voronin a fost la Odesa şi, evident, a discutat despre proprietăţile moldoveneşti din Ucraina. Preşedintele a spus conducerii sindicatelor şi a Holdingului “Moldsindbalneotur” că, dacă nu pot întreţine bazele de odihnă, să le dea în proprietatea comunală. Din aceste vorbe reiese că Moldova s-a dezis în mod automat de sanatorii”, a concluzionat Luchin.
Chef pe malul Mării
La două zile după şedinţa din 31 iulie 2007, la Sergheevka a venit Leonid Manea, preşedintele Confederaţiei naţionale a sindicatelor din Moldova, cu o delegaţie de 12 persoane. Martorii povestesc că a fost organizată o petrecere „de-au zburat toate păsările de pe mal”. După plecarea delegaţiei, potenţialii proprietari de la „Solnecinîi bereg” şi „Plai” au început să construiască garduri în jurul bazelor. De fapt, astfel de chefuri se organizează cam de 2-3 ori pe an. De la 20 până la 40 de demnitari sindicali vin şi chefuiesc o zi-două pe cheltuiala gazdelor. Unii conducători de întreprinderi au fost nevoiţi să-şi programeze în buget o rubrică specială - “cheltuieli de protocol”. Mihai Hâncu, vicepreşedinte al Confederaţiei sindicatelor, explică prezenţa delegaţiilor pe malul mării în felul următor: „Noi am încercat să nu pierdem legătura cu aceste întreprinderi, să încheiem nişte contracte simbolice (sic!) - cu regret, cu un impact prea mic asupra Moldovei”.
„Eu nici o mătură n-am vândut”
Surse bine informate ne-au spus că partea ucraineană dispune de documente care demască mai multe delapidări din patrimoniul Moldovei, comise de conducerea sindicatelor din Moldova prin intermediul unor întreprinderi-căpuşe. La acest capitol este inclus şi hotelul cu 16 etaje „Iujnoe” de la Sergheevka, ce nu funcţionează de mai mulţi ani. Întreg inventarul acestuia a fost transferat la Zatoka şi nimeni nu mai ţine evidenţa ce se întâmplă cu el. Un alt exemplu la aceeaşi temă ar putea fi şi vinderea, în 2001, la fier uzat a unei nave de la Koblevo, ce costa 75 mii de dolari, dispariţia mai multor aparate
de jocuri de noroc, parcuri de distracţie. Fiind contactat de noi, Leonid Manea, ne-a spus că el n-a participat la nicio tranzacţie, pe atunci vânzarea fiind făcută de Asociaţia Pensiunilor din Moldova „Koblevo”. „Eu o mătură n-am vândut din patrimoniul Moldovei. Pe atunci, eu eram la „Solidaritate” şi nu aveam dreptul la semnături, la vânzare. Din punct de vedere juridic, nava a fost vândută fără încălcări. Sindicatele ofereau mai mult o susţinere politică, pe atunci totul fiind dirijat de Victor Vaşceaev, fostul director al Holdingului „Moldsindbalneotur”.
Apropo, prima dată, în context
negativ, de Vaşceaev ne-a povestit Ilie Luchin. El ne-a spus că a asistat la o discuţie dintre Vaşceaev şi administratorul unei baze în timp ce reprezentantul Chişinăului pretindea ca acesta să-i dea o sumă de bani. „Arendaşul l-a umilit verbal, apoi i-a întors spatele, strigând că i-a dat destul”, povestea Luchin. L-am întrebat pe L. Manea dacă ştia ceva despre ocupaţia subalternului său pe litoral. Liderul sindicatelor ne-a spus doar că holdingul a dirijat foarte prost patrimoniul nostru şi că Vaşceaev, de mai bine de un an, a depus cerere de eliberare din funcţie. Noi am încercat să-l găsim pe Vaşceaev, dar n-am reuşit. Apoi, a adăugat Manea, „în ultimul timp, sindicatele au preluat controlul asupra bazelor sanatoriale şi de odihnă, schimbă contractele cu medicii-şefi şi se ghidează de următoarele principii: transparenţă, colegialitate şi onestitate”.
Moldovenii ar vrea întreprinderi mixte
Liderii Confederaţiei naţionale a sindicatelor din Moldova spun că soluţia ideală pentru patrimoniul moldovenesc din ţara vecină ar fi crearea întreprinderilor mixte moldo-ucrainene cu un capital de 50 la 50. Dar analiştii şi în această privinţă sunt sceptici. Ei susţin că, timp de unu-doi ani, partea ucraineană îşi va spori activele prin metode mai puţin legale, dar foarte bine cunoscute, atingând 52-55 la sută, după care sindicatele Moldovei nu vor avea decât simplul rol de observatori.
Ce am mai putea adăuga în încheiere? Situaţia legată de bazele de odihnă şi sanatoriale construite de Moldova pe teritoriul Ucrainei este învăluită în ceaţă. E tare straniu că această stare de lucruri durează deja de 16 ani. Cine are interesul ca lucrurile să rămână incerte?

Abonați-vă la:
Postări (Atom)