joi, 19 martie 2009

Marsul "elefantilor": Coasta de Fildes – Benin 4-1

Coasta de Fildeş şi-a asigurat în proporţie de 99% calificarea în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după ce a obţinut o victorie confortabilă, scor 4-1, în faţa micuţei naţionale a statului Benin. Golurile lui Didier Drogba, Yaya Toure, Abdul Kader Keita şi Aruna Dindane le-a oferit „elefanţilor” o victorie fără emoţii şi încă trei puncte ce i-au urcat pe primul loc al grupei B, cu şase puncte.

Favorita la câştigarea turneului din Ghana a început meciul cu dreptul, iar Dindane ar fi trebuit să se descurce mai bine în faţa porţii, când a trimis cu capul în bară, în minutul 11, după centrarea lui Drogba. Totuşi, la jumătatea primei reprize, Benin a avut cea mai mare ocazie a meciului, când Omotoyossi a avut ghinion să nu deschidă scorul, când a fost blocat de parada lui Boubacar Barry.

Drogba ar fi trebuit şi el să marcheze cu zece minute înainte de pauză, după ce a fost deschis de colegul de la Chelsea, Salomon Kalou, însă reuşita celui mai bun jucător african nu s-a mai lăsat mult aşteptată. În minutul 40, Drogba a jucat o minge cu Yaya Toure şi apoi a finalizat cu calm pe lângă Richard Chitou, de la 11 metri, marcând primul său gol în competiţie. Lucrurile aveau să se simplifice trei minute mai târziu, când Kolo Toure a recuperat o minge şi a trecut pe lângă Alain Gaspoz în marginea stângă a careului de 16 metri, ca apoi să îi paseze frateului Yaya pentru o finalizare din apropiere.

După pauză, Coasta de Fildeş a continuat să domine, iar în minutul 53 Damien Chrysostome a fost jefuit de Keita la marginea careului şi atacantul de la Lyon a marcat cu calm. Nouă minute mai târziu a venit şi golul patru pentru Coasta de Fildeş, când Drogba a centrat în careu pentru Dindane, care a trimis cu capul pe lângă Chitou, pentru ca ultimul cuvânt al serii să aparţină Beninului, care a marcat un gol de consolare prin Omotoyossi, în minutele de prelungire.

Niciun comentariu: