marți, 11 august 2009
Roberta Anastase, lobby pentru îmbunătăţirea legii electorale
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat ieri că anul viitor ar trebui modificată legea electorală, astfel încât rezultatele votului să reflecte dorinţa electoratului. „Trebuie să finalizăm sau să schimbăm legislaţia electorală, astfel încât rezultatele alegerilor să reflecte în totalitate voinţa românilor (...) Anul acesta, an electoral cu două scrutine, cred că putem doar să abordăm problema. Probabil anul viitor va trebui dedicat cu curaj finalizării legislaţiei pe votul uninominal“, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor. Potrivit acesteia, hibele actualei legislaţii electorale sunt evidente mai ales în ceea ce priveşte românii din străinătate, care sunt subreprezentaţi, iar exercitarea votului lor este anevoioasă din cauza distanţelor care trebuie parcurse până la secţiile de votare amenajate de Ministerul de Externe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu